Tuburi neon (fluorescente)
Tuburile fluorescente se bazează pe un principiu de funcţionare diferit de cel întâlnit în cazul becurilor obişnuite (cu incandescenţă). Designul unei lămpi fluorescente este destul de simplu şi rămâne acelaşi indiferent de forma dreaptă, circulară sau în formă de U a tubului. Are la cele două capete doi electrozi, în principiu filamente spiralate din tungsten acoperite cu o substanţă emisivă care la temperaturi mari cedează uşor electroni. Pe pereţii interiori ai tubului se depune un amestec electrofor (pulbere fluorescentă), în cele mai multe cazuri fiind vorba despre silicaţi de zinc, beriliu sau cadmiu şi, mai recent utilizaţi, wolframaţii de magneziu şi calciu sau boratul de cadmiu.
După depunerea amestecului fluorescent pe pereţii tubului, acesta este închis şi vidat. La capete sunt prevăzute două picioruşe prin care sunt trecuţi electrozii. După vidarea tuburilor, filamentele sunt încălzite şi se introduce argonul şi o cantitate mică de mercur lichid. Stratul luminofor are proprietatea de a absorbi energia radiaţiei ultraviolete generate la descărcarea electrică în vapori de mercur şi argon la presiune scăzută.
Alte două componente esenţiale în funcţionarea lămpilor fluorescente sunt starterul şi balastul. La alimentarea cu energie electrică starterul permite aducerea electrozilor la incandescenţă şi apoi întreruperea curentului de încălzire după ce lampa se aprinde. Balastul realizează o supratensiune la bornele tubului, necesară la amorsarea arcului electric în amestecul de gaze din interior şi, de asemeni, limitează ulterior curentul prin tub şi în acelaşi timp permite o funcţionare stabilă a acestuia.